Întreb nerostit

mă întreb cum să trăiesc
visul nopții netrecute
mirosul frunzei mugur
culoarea ochilor nevăzuți
încă
respirația sufletului
care fără să gândească
versul nerostit
îngână mugurele rodit
irisul dezmierdat
pântecele mamei
iubind înainte de trup

Baia Mare, 17 noiembrie 2012

infinit reminder

în anticamera
uitărilor
am păstrat
parfumul tău
ca să mi te
amintesc
uitându-te

asculta inimă

ascultă inimă haină

ce în deşert mă laşi pribeag

te dau la viermi de hrană bună

şi-ţi chem un lup ca necrofag

                                                      

să nu faci tu ce vrei cu mine

în casa sufletului meu
brăzdat de amintiri încă senine

şi de iubire sfâşiat mereu

sângele-l plimb în vene fără tine

prin proteine şi atomi desculţi

de-a ta iubire amăgitoare

mă pierd prin mine ca prin munţi

vai vouă inimi fără de urechi

ce sinucideţi fără milă oameni

toate cu noi odată veţi da seamă

şi o să te strig şi eu atunci infamă

                                                      

                                                     

Apparatus and Hand, 1927 Salvador Dali

   de-a dura....

gândul trece timpul prin cuvânt
singur mă frământ
peste vorbă și iubire
trezire
restul e uimire

truda cailor la Bucium

ating respiratia carului bătrân
de sub spoiala ce transformă
truda în frumusețe
caii putere au rămas dinaintea lui
slujind acum tăblării
cu ochii mari și ferestre largi
prin care se aud parcă
râsetele metalizate
aceași cai...
altă trudă